Bullying-ul începe chiar de acasă: cum îi afectează pe elevi pedepsele părinților și cadrelor didactice

de: Ozana Mazilu
25 01. 2022

Un studiu îngrijorător atrage atenția asupra comportamentelor specifice fenomenului de bullying. Organizaţia „Salvaţi copiii” afirmă că elevii din România sunt expuşi atât la şcoală, cât şi în familie la acest fapt.

Datele organizației arată că 76% dintre copii spun că profesorii îi ceartă atunci când greşesc, fapt care „arată prevalenţa metodelor pedagogice critice şi punitive”. De asemenea, 56% dintre părinţi admit că folosesc pedeapsa atunci când copiii greşesc, 21% dintre aceştia fiind de acord cu bătaia ca pedeapsă.

22% dintre copii sunt expuși abuzului verbal și limbajului violent în mediul școlar, conform datelor centralizate de Salvați Copiii România în 2021. Studiile arată că, deși bullying-ul este un fenomen vizibil în școli, specialiștii care lucrează cu copiii de grădiniță pot observa primele semne de bullying de la vârste foarte mici, scrie Hotnews.

Bullying-ul, un efect al educației de acasă și de la școală

Așadar, educația de acasă are corelație importantă cu bullying-ul de la școală. Conform studiilor, bullying-ul este un fenomen vizibil în școli, iar specialiștii care lucrează cu preșcolarii pot observa primele semne de bullying de la vârste foarte mici. Încă de la vârsta de trei ani, în relațiile dintre copii se întâlnesc comportamente de excludere socială – ignorare, eliminare din joc, condiționarea prieteniilor.

Astfel, în perioada februarie 2020 – iunie 2021, Salvați Copiii a pilotat programul ”Să fim prieteni – Fără bullying în grădinițe” în cinci grădinițe din București. A dezvoltat competențele specialiștilor din unitățile de învățământ, informând și implicand părinții și distribuind materiale educaționale specifice metodologiei către 450 de copii.

Conform datelor extrase din “Studiul privind abuzul împotriva copiilor” (Salvați Copiii România, 2021), aflăm următoarele. În primul rând, 12% dintre copii sunt expuși abuzului verbal în familie, iar procentul ajunge la 22% în mediul școlar. De asemenea, 76% dintre copii spun că profesorii îi ceartă atunci când greșesc, iar 56% dintre părinți au declarat că-și pedepsesc copiii dacă greșesc.

Din păcate, atunci când sunt pedepsiți, copiii trăiesc stări de tristețe (38%), vinovăție (29%) și nefericire (28%), iar 6% dintre copii afirmă că se simt lipsiți de apărare atunci când sunt pedepsiți. 3% declară chiar că se simt părăsiți.

Mai mult, copiii spun că suferă în tăcere (43%), plâng sau vorbesc cu cineva (36%). Doar 8% dintre ei au afirmat că, atunci când sunt pedepsiți, își închipuie că se răzbună.